Trecerea business-ului în mediul online presupune și necesitatea antreprenorilor de a-și crea o identitate pe rețelele sociale. Platformele care, la etapa actuală, prezintă cele mai viabile instrumente de dezvoltare a afacerii în online sunt Facebook și Instagram. Datorită oportunităților pe care le oferă atât pentru utilizatori, cât și pentru antreprenori, platformele pot fi la maxim utilizate pentru atingerea scopurilor de promovare și de a fi cât mai vizibili și cunoscuți în mediul digital. Etapele de creare a paginii de Facebook și a contului de Instagram, trenduri locale și internaționale, dar și alte subiecte relevante au fost puse în discuțieîn cadrul unei ediții BAZAAR E-commerce.
Crearea și menținerea identității pe FACEBOOK
Facebook reprezintă o importantă sursă de trafic pentru comerțul electronic, în mod special în cazul întreprinderilor mici și mijlocii. Pentru orice utilizator, în setările profilului, există opțiunea de a crea o pagină de afaceri. Completând căsuțele cu informații despre companie, date de contact, adresă, descriere, poze de profil și cover reprezentativ, o întreprindere își creează identitatea pe această rețea de socializare. Dincolo de posibilitatea de a crea conținut bun și atractiv, potențialul platformei poate fi folosit și pentru a lista produsele în marketplace-ul deja existent, folosirea chatbotului pentru crearea unei relații cu clienții, dar și pentru publicitate plătită. Specialiștii recomandă utilizarea stories-urilor pentru promovarea evenimentelor, concursurilor și altor oferte care au o durată scurtă – pentru a nu obosi utilizatorul cu informații care, peste o perioadă de timp, nu mai sunt actuale.Pentru rezultate eficiente, înainte de a efectua o postare pe Facebook, antreprenorii trebuie să determine scopul acesteia.
Business manager este un instrument pe care Facebook îl pune la dispoziție utilizatorilor pentru a manevra paginile și conturile afacerii. Acest instrument poate fi gestionat și de către alți angajați, fiecăruia fiindu-i atribuite doar butoanele necesare (de a vedea date statistice, de a răspunde la comentarii, de a efectua postări, etc). Specialiștii recomandă ca fotografia de profil să nu fie schimbată des, pentru că ea reprezintă brandul afacerii și apare ca imagine atunci când realizați o postare, răspundeți la comentarii. Pentru postările text, însoțite de poze, se recomandă ca acest content sănu depășească trei rânduri vizibile pe Facebook – asta pentru că utilizatorii nu sunt predispuși să apese ”vezi mai mult”. Scrierea conținutului trebuie să fie însoțită și de hashtag-uri. Alegerea corectă a hashtag-urilor va crea o comunitate în jurul brandului.
Crearea și menținerea identității pe INSTAGRAM
Datele statistice arată că oamenii folosesc Instagram pentru a găsi surse de inspirație, frumusețe, pentru a descoperi lucruri care îi interesează sau care i-ar putea ajuta. Conținutul pe care o afacere îl publică pe Instagram trebuie să fie ușor, accesibil și să îi ofere utilizatorului lejeritate vizuală. Crearea unui cont de afaceri pe Instagram este o procedură simplă și poate fi manevrată prin instrumentele pe care platforma le pune la dispoziție. La configurarea contului pentru business-ul tău trebuie să dai importanță informațiilor care apar în partea de sus a contului, să incluzi programul de muncă, neapărat adresa și datele de contact. La fel, în descriere poți adăuga un hashtag, pe care, ulterior, să-l folosești în postări.
Pe lângă postările standard, Instagram oferă posibilitatea de a posta sub formă carusel.
Această modalitate este cunoscută și apreciată pentru că pune la dispoziție 10 carduri, în care poate fi plasat content. Sub fiecare poză, poate fi introdus conținut diferit, dar și link direct către produs. Spre deosebire de Facebook, în Instagram se recomandă ca textul să fie mai scurt, pentru că doar un rând și jumătate apare în vizual. Pe Instagram, utilizatorii petrec cel mai mult timp urmărind ”poveștile”, care reprezintă și un loc eficient de a plasa publicitate. Datele statistice mai arată că anume în stories (povești) utilizatorii sunt mai dispobili și mai dispuși de a privi publicitatea produselor.
În susținerea micului business de a trece mai ușor peste transformarea digitală, Proiectul TEKWILL și ADCenter au lansat programul BAZAAR E-commerce, parte din Programul Național „Startup Moldova”.
Platforma presupune o serie de evenimente pentru comunitate, unde sunt evaluate de către specialiști în domeniu, soluții pentru business: IT, logistică, marketing, procese interne, resurse umane, etc.
BAZAAR E-commerce este susținut de către Agenția statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suedia.
Mai multe detalii pot fi aflate AICI.