Bioinformatica, noul trend în medicina digitală, studiată și în Moldova!

Tehnologiile informaționale sunt cele care conferă viteză progresului! Pe lângă rachetele lansate în cosmos, roboții vorbitori sau mașinile zburătoare, astăzi mii de dispozitive medicale inovative și tratamente minim invazive contribuie la creșterea duratei de viață a omenirii și la evoluția acesteia. Bioinformatica este cea care poate revendica „aurul” în dezvoltarea medicinei. Bazându-se pe analiza datelor, această ramură a științei a făcut posibilă o înțelegere mai bună a geneticii, iar drept rezultat – a permis cercetătorilor să ofere rapid soluții inovative pentru salvarea vieților umane. De exemplu, durata de supraviețuire a pacienților bolnavi de cancer s-a dublat în ultimii 10 ani, grație testelor genetice care au identificat modificări ale genelor, iar oamenii de știință pot deja crea noi vaccinuri în timp record,  pentru a preveni răspândirea bolilor infecțioase, așa cum a fost cel împotriva COVID-19. În acest an, 23 de studenți, medici rezidenți, cadre didactice și doctoranzi ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) participă la un „Program de formare avansată în domeniul bioinformaticii și medicinei computaționale”. Această oportunitate le-a fost oferită grație programului Startup Moldova al proiectului TEKWILL, susținut de USAID și Suedia. 

Ana Chirița, directoarea proiectului TEKWILL: „Bioinformatica are un rol esențial în dezvoltarea domeniului sănătății, așa încât datele permit cercetătorilor să identifice tendințele și să deblocheze perspectivele care favorizează noi descoperiri medicale. Aceasta însă presupune potențial academic, talent și profesionalism. La TEKWILL, încurajăm cooperarea între universități şi industria IT prin programe specializate. În cadrul „Verticalei Health Tech”, ne-am angajat să contribuim la  dezvoltarea capacităților de integrare a inovațiilor digitale în procesul de instruire universitară și în activitatea de cercetare științifică pentru medicina de mâine a Republicii Moldova.”

Experiențe americane pentru studenții de la Chișinău – stagiu practic în California

Programul se va desfășura timp de 6 luni (teorie și practică), perioadă în care participanții vor învăța despre cercetarea, colectarea, organizarea și prelucrarea datelor biologice prin folosirea mijloacelor computerizate, a instrumentelor care studiază structura genomului uman și modul de funcționare a acestuia în celulă. Toate acestea, pentru a înțelege cauzele și mecanismul de dezvoltare a maladiilor, soluțiile de prevenire și tratament. Lecțiile se desfășoară online și sunt predate de către profesorul Serghei Mangul, șef de laborator, Departamentul de Farmacie Clinică, Școala de Farmacie, Universitatea din California de Sud, care are o vastă experiență în domeniul bioinformaticii. Serghei Mangul este originar din Republica Moldova. Și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Matematică, iar ulterior și-a continuat studiile postuniversitare în Bioinformatică la Universitatea de Stat din Georgia, SUA. Acelaşi  domeniu de cercetare l-a continuat la Universitatea din California, unde s-a concentrat asupra dezvoltării metodelor de bioinformatică și stimulării, pe scară largă, a seturilor de date clinice și biologice de amploare, pentru a înțelege mai bine etiologia bolilor.

Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”: „Bioinformatica reprezintă o știință interdisciplinară ce se ocupă cu dezvoltarea metodelor și instrumentelor software și ajută la interpretarea datelor de importanță biologică. Aceste metode și programe sunt aplicate în medicina personalizată pentru analiza datelor de la secvențierea genomului sau a expresiei genelor pentru determinarea mutațiilor sau variantelor genetice ce pot afecta răspunsul unui pacient la un anumit preparat medicamentos, sau pot modifica prognosticul bolii. Astfel, bioinformatica ajută la diagnosticul maladiilor, prin aplicarea tehnologiilor informaționale și a informaticii în context biomedical, pentru a studia, a analiza și a prelucra informațiile genetice, moleculare și clinice.”

Tinerii cercetători în genetică vor dispune, pe viitor, de competențele necesare de utilizare a tehnologiilor informaționale, direcționate  pentru a analiza, interpreta și vizualiza datele biomedicale.

Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”: „Lansarea acestui curs este rezultatul unor acțiuni strategice de fortificare a domeniului cercetării, inițiate de Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate (INCMS). „În scopul implementării conceptului de educație prin cercetare, axat pe abordarea integrativă în formarea competențelor viitorilor medici, INCMS a demarat un șir de colaborări internaționale menite să valorifice experiența profesională a cetățenilor Republicii Moldova din diaspora medicală, prin implicarea lor în activități de evaluare și fortificare a componentei de formare a resurselor umane în cercetare.”

După finalizarea programului de studii, participanții vor efectua un stagiu de practică de 3 luni în cadrul unor proiecte internaționale în domeniul bioinformaticii, desfășurate la  Universitatea din California de Sud, SUA. Persoanele care vor demonstra rezultate remarcabile, vor avea oportunitatea de a fi angajate în laboratorul de bioinformatică, care va fi creat la Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Scopul inițiativei este de a extinde posibilitățile de fortificare a domeniului cercetării și inovării, prin crearea nucleelor de cercetare, capabile să intervină la diferite etape de dezvoltare.

Despre Startup Moldova

Verticala HealthTech reprezintă o platformă a programului național Startup Moldova, care conectează diferiți actori din sfera medicală și IT, pentru a crea oportunități de dezvoltare a inovațiilor și a startupurilor din domeniu. Programul Startup Moldova  este destinat actualilor și potențialilor antreprenori și este dezvoltat în cadrul Proiectului TEKWILL, cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Suediei. Obiectivul de bază al Proiectului „Tekwill”, în calitate de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării, prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale membrilor societății, dar și a potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ superior, în conformitate cu cererea de pe piața IT.

Startups attending list

Description
viarliveViar.live allows any 360 ̊ enthusiasts and business owners to create and share amazing VR experiences with ease
respiroMarket place for psychological support
easyplanSAAS solution for dental clinics
bloomcodingBloomcoding is reinventing online coding education for children, by teaching kids how to code through Virtual and Augmented Reality experiences.
enabldEmpowering Communication Service Providers to offer smart and cost-effective business communications services
xorXOR builds modern communication software for recruiting and HR to hire and retain talent more efficiently.
faguraP2P credit platform
donkeyDonkey.io makes code deployments simple and fun, regardless of the location you are delivering your software solution to.
metafarmA WEB 3.0 platform where for tokenizing real assets in agriculture using Blockchain, NFT and Metaverse technologies.
selftalkSelftalk is a behavioural health app that helps tech employees deal with anxiety, stress, depression, and negative inner conversation.
delyA set of white label delivery solutions that features the whole package of software required to set up and run your own delivery business
undeA platform for event pages management with tools for events promotion, tickets sale and community building
brizyBrizy is a multiplatform website builder that anyone can use.
sonr_musicSONR Music is a compact disc-shaped 100% waterproof audio player.
boldA platform that brings together specialists from the NEW MEDIA ART area for promoting and re-imagining new products.
langlyA non-standard platform for learning English based on the Oxford English course.
stilioStilio is web platform and booking app designed for Beauty industry, an online digital solution for making online appointments to beauty salons and specialists.
watznowWatznow offers a quick way to share videos with people around you or anywhere in the world with an interactive map.
fastbossFastBoss is Integrated mobile-first CRM-like tools with embedded Virtual Assistant for salesmen and business owners
enamplyAI-assisted productivity management platform that reduces bias in performance improvement and creates a habit of feedback.
influenceInfluence.md is a platform that connects brands with digital storytellers, influencers, and content creators in order to personalize their brand story.
aml_cryptoBlockchain Analytics & Crypto Investigation.
baby_medBaby Medy inspire hope and contribute to the health and well-being of parents and their kids by providing the best care through medicine and modern technology.
doctor_chatDoctorchat is an online clinic platform.
renterRenter is a long term electric bicycle rental service for couriers
my_idMyID provides identification and validation process tools for businesses
music24Platform for music artists where they can sell their songs and merchandise, directly communicating with their fans
clickschoolClick School provides online training and career guidance services in the IT field that the beneficiary pays upon employment.
kicklyA platform for sports organizations to create graphic content in minutes
toutoringOnline tutoring for students
startupProvide a set of products and services that allow the creation of applications and websites without code.
consulterFind the right expert advice for your business with Consulter - the marketplace for top-notch consultants across industries.
inst_expertInstant online help from reliable therapists
sahInteractive online chess courses for children
swiftSaasS solution to connect with customers who leave their contacts online
greenoGreenoSoil is a ClimateTech and AgTech company building the first and the largest global geospatial data marketplace in agriculture
iAsigiAsig is a property and casualty insurance agency powered by technology.
indexIndex is a global network of vetted, world-class software developers, that helps enterprises to find and hire top-caliber engineering talent.
planablePlanable is a content review and marketing collaboration platform used by over 5,000 teams.
Disclaimer: By registering for Startup Moldova Summit 2023, you agree to the collection and use of your personal information by Startup Moldova in accordance with our privacy policy. You also consent to receiving promotional and informational emails from Startup Moldova related to the event.