Deciziile bune vin din experiență. Iar experiența vine din deciziile proaste. Aceasta a fost doar una din lecțile serii la Dead Startups Gala – un eveniment de comunitate la care am învățat să ne acceptăm greșelile și să ne învățăm lecțiile din eșecuri.

Mulțumim speakerilor evenimentului, care au împărtășit propria experiență:

  • Vitalie Eșanu
  • Vadim Jeleascov
  • Niculaes Ana
  • Sobieski Marcel
  • Opopol Nicolae

Fiecare dintre ei a venit cu lecții valoroase pentru comunitate. Iată doar câteva dintre acestea:

  • Contează mult să prinzi momentul potrivit atunci când lansezi un produs. Un produs lansat la timpul nepotrivit nu va capta atenția pieții și desigur nu va putea reântoarce investițiile;
  • Uneori eșecurile nu depind de echipă sau de produs, ci de impedimente ce nu le putem controla, precum pandemie sau război. Important este să nu ne oprim;
  • Unele produse nu vor fi cumpărate pentru că clienții nu sunt încă pregătiți pentru a-l cumpăra. Ar trebuie să studiem suficient piața și să ne rezervăm timp pentru schimbul de percepții.

Unii fondatori prezenți au dezvăluit peste 20 eșecuri. Aceștia merită toată admirația noastră pentru motivația și puterea de a merge mai departe până la primul unicorn.

Am avut parte de un eveniment cu adevărat inedit alături de mulți membri ai comunității: organizat de Startup Moldova, alături de Dreamups, Yep Moldova și XY partners, și cu suportul Artcor.