Cahul Business Summit
Cum integrăm regiunea Cahul în circuitul economic global? Dispune regiunea de potențial pentru atragerea investițiilor? Care sunt perspectivele de dezvoltare economică și transformare digitală a sudului Moldovei?
Răspunsurile la aceste întrebări vor fi dezvăluite în cadrul „Cahul Business Summit” – unul dintre cele mai importante evenimente locale dedicate dezvoltării businessului din regiune – organizat de către autoritățile locale alături de partenerii săi.
La forum sunt invitați oficiali guvernamentali, experți internaționali și europeni, antreprenori, reprezentanți ai sectorului privat și academic, autorități publice locale etc.
Agenda discuțiilor include mai multe sesiuni tematice:
• Cerințele pieței cu privire la abilitățile resurselor umane
• Investiții – portofoliu și oportunități pentru dezvoltarea economică a regiunii Cahul
• Transformarea digitală a regiunii Cahul
• Potențialul turistic al regiunii și utilizarea instrumentelor digitale pentru dezvoltarea turismului regional etc.
Summit-ul va avea loc în s. Roșu din raionul Cahul. Printre invitații evenimentului sunt:• Sergiu Gaibu, ministrul Economiei (tbc)
• Stelian Manic, directorul general al Agenției de Investiții
• Sergiu Cornea, rectorul Universității de Stat „B.P.Hașdeu” din Cahul
• Olga Tumuruc, directoarea Agenției de Guvernare Electronică
• Natalia Țurcanu, directoare executivă ANTRIM
• Viorel Bostan, rectorul UTM
• Alexandru Pelivan, manager de program, EU4Moldova: Regiuni-cheie Participarea la eveniment este gratuită!
Sesiunile de discuții vor putea fi urmărite și online, pe pagina de Facebook Startup City Cahul sau pe privesc.eu. Rămâneți alături de noi!
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.